Etretat iți rămâne întipărit pe retină de cum ai văzut prima dată o imagine clasică pe internet. Cel puțin la mine așa a funcționat, ca un miraj. De cum am vazut-o am simțit că trebuie sa ajung acolo, a fost și un motiv important pentru care am ales Normandia. Pentru ca nu am prins cea mai bună vreme în vacanță am ales să ajungem pe seară și chiar am avut noroc de soare. Drumul de la Honfleur este foarte frumos, doar e Pont de Normandie, care in 1994, la lansare, era cel mai lung pod suspendat din lume. Între timp și-a pierdut titlul în favoarea podului ce leaga Rion (Peloponez) de Antirion (Grecia Continentala), dar asta e altă poveste.
Drumul dureaza aproape o oră, noi am mers tintă la plaja si la ..elefanti.
Când am ajuns mi s-a tăiat respirația, nu mai aveam răbdare nici sa parcăm mașina (parcare incăpătoare si gratuita dupa ora 19). Plaja săpată în stânci se pregătea pentru flux.
Noi venisem pregătiți pentru picnic pe elefant, așa că frumusețea peisajului dar și foamea ne imbia să urcăm mai repede. Nici nu pare mult de urcat.
Chiar dacă drumul era marcat și presărat cu atenționări că se poate surpa existau destui “curajosi” dornici e selfie cât mai spectaculoase, sau, cine știe, poate vânau Pokemoni. N-a căzut nimeni însă, din fericire. Drumul pana în varf l-am urcat repede, insă ce te faci ca acum se mai vede un elefant. Și încă unul, după ce ajungi pe spinarea unuia.
A fost un picnic cu adevarat memorabil. E greu sa-mi amintesc acum unul comparabil acum, mai ales ca iepurii zburdau pe delauri, pe terenul de golf, pescarusii nu ne slabeau din ochi iar soarele se pregatea sa apuna. Iar la coborâre ne aștepta o altă surpiză. Marea se retrăsese si in locul ei ne aștepta o plaja de ouă albe, de piatră, de diferite marimi, pe alocuri îmbracate in alge verzi.
One comment