Al doilea cel mai vizitat obietiv turistic din Franța, dupa unii, este, cu siguranță, pe lista de must see a celor mai multi pasionați de călătorie. Deși am ales să-l vizităm la sfârșit de iulie soarele a refuzat sa ni se arate prea des, așa că norii nu au cum sa lipseasca din fotografii. Însă nu ne plângem de vreme, nu a plouat, nu a fost vânt, vreme ideală pentru vizită.
Urmând sfaturile dnei de la care am inchiriat mașina ne-am străduit sa ajungem cât mai de dimineață pentru a evita cât de cât aglomerația. Îi suntem foarte recunoscători pentru sfat, când ne pregăteam sa plecam cozile deveniseră uriașe. Am ajuns in jur de ora 9, nu foarte devreme însă,ținând cont că veneam din Saint Lo și am făcut mai mult de o oră și jumătate pe drum, mulțumitor.
Accesul se face numai pe jos sau cu autobuzul turistic. Mai tarziu am observat și căruțele care transportau turiști, probabil au început mai târziu programul. Am lăsat mașina în parcare și ne-am îmbarcat in autobuz, dornici să ajungem cât mai repede.
Sigur ca locul e magic și de cum îl zărești din câmpul cu grâne te atrage ca un magnet. Construcția e impunătoare dar nici natura nu se lasă mai prejos. Nisipurile mișcătoare , apa care năvălește pe nesimțite au făcut ca muntele să fie singurul necucerit de englezi în războiul de 100 de ani. Însă istoria muntelui începe cu mult înainte, pe vremea druizilor, si ar fi fost numit Ma vel Tombe Benen, mormântul lui Belenus, zeul gal al soarelui.
Foarte multe legende se leagă de Mont Saint Michel. In anul 708 episcopul Aubert l-a visat pe Arhanghelul Mihail care ii cerea sa construiasca un sanctuar pe muntele Tombe. Se pare ca nu era prima dată cand visa așa ceva iar Arhanghelul l-a însemnat ca să nu mai uite și să ducă cerința la îndeplinire.
Cert este ca geografia locului era foarte diferita de ce vedem astazi. Uscatul a câștigat foarte mult în lupta cu apa. Ce era pe atunci doar un golf și o ridicătură din granit de 70 de m a devenit astăzi o insulă. Oamenii au intervenit însă și, la 1874, au construit un dig care ușura accesul dar care putea să pună în pericol existența insulei, nisipul depunându-se astfel in cantități din ce în ce mai mari. Digul a fost distrus in anii 80, însă efectele se păstrează și astăzi. François Mitterrand a scos în mod simbolic prima piatră din dig.
Statuia Arhanghelului Mihail din varf este ridicata la 150 m deasupra nivelului marii de la 1867, aurită și renovată la 1987.
Bineînțeles ca de la intrare te întâmpină magazine de suveniruri și restaurante dar nu ți se bagă în suflet, le poți admira sau nu, după preferințe și după gradul de aglomerație pe care îl prinzi. Dacă e coadă n-ai încotro și analizezi produsele expuse.
Greu de spus ce e mai fascinant: istoria, arhitectura sau natura? Urmăream de sus temerarii care se încumetau sa meargă printre nisipurile mișcătoare din jur. Când am coborât noi apa deja creștea văzând cu ochii, toata zona lor de promenada era inundată.
N-am mâncat celebra omletă de La Mère Poulard, am mâncat însă moules frites, bune si la pret asemanator ca în restul Normandiei. Nu ne-am întors nici la turul de noapte, cred că este o experiență frumoasă și rămâne pe data viitoare. Noi am plecat spre Saint Malo să vizităm orașul port dar și pentru o baie, cam rece, ce-i drept, dar pe o plaja superba.
Voi reveni cu alte informații despre excursia noastră în Normandia.