Este a patra oară când merg cu mașina în Grecia, deci nu mă aștept la mari suprize. De fapt, de fiecare dată am avut parte de “distracții”. În 2006, când am fost prima oară, cu Loganul, eram și începător. Dar nu mi-am făcut probleme. Am mers relativ încet, am făcut 850 de kilometri în 14 ore. N-am avut deloc probleme, m-am orientat după harta pe hârtie, după numele orașelor. Am descoperit că Sofia este o adevărată capcană pentru necunoscători.
Am avut un GPS la mine, dar nu avea hărțile actualizate și pe vremea aia, canci Internet mobil. Dar nu a fost nicio problemă, am ajuns la destinație.
În 2007, în toamnă, am mers cu niște prieteni. Cu bebe sub un an, ceva emoții, dar nu am avut nici cea mai mică problemă. De fapt singurul incident a fost cu fetița care avea atunci 3 ani și jumătate, dar a fost vorba de o răceală, nimic deosebit. Așa se întâmplă, iar grecii au mereu doctor, uneori e chiar la hotel. Am mai pățit ca la vamă, un bulgar să ne zică pe față: “aveți o atenție mică, ceva?”, i-am lăsat 5 euro.
A treia oară, în primăvara lui 2008, m-a oprit de două ori poliția. Prima oară, tot pe noapte, am văzut doar un felinar care se balansa, un om în vestă reflectorizantă. Nu m-am gândit că e poliție și am oprit ca fraierul. Era un băiat care mi-a cerut 20 de euro, “pentru că am depășit viteza”. Nu avea nicio legitimație, nu era nicio mașină de poliție, i-am dat 10 euro și ne-am despărțit.
Al doilea incident e tot de “poveste”. Veneam spre casă, oboseală, era vreo 2 noaptea. Trebuia să ajung a doua zi la servici. La vreo 150 de kilometri de Ruse, mă oprește un polițist în uniformă, cu mașina cu girofare, tot. Ia actele, pleacă la colegul lui, se sfătuiesc.
Îmi zice: aveați 76 km/h în zonă cu viteza limitată la 60. Amenda este 20 de euro, dar nu se poate achita decât la Banca Națională. Găsiți o filială a Băncii la Ruse, deschide mâine dimineață la ora 10.
Îmi căzuse fața. Eram convins că am pus-o, citisem că bulgarii sunt “niște nemernici” și așa mai departe. Prostii. După ce văzuseră că m-am făcut negru la față și nu mai știam ce să zic, cei doi polițiști au izbucnit în râs. Mi-au dat actele înapoi și mi-au zis ca data viitoare să reduc viteza, mai ales când vine o curbă și nu vezi ce vine din față…
În Grecia nu am fost oprit niciodată, nicăieri și nici nu am primit vreo amendă de la camerele video. Am trecut și cu 110 pe zonă limitată la 60, că deh, ne grăbeam. Dar nu am avut absolut nicio problemă. De fapt, cred că ține de experiența grecilor cu turiștii. Își dau seama că un turist “deranjat” nu ar mai reveni.